O locuitoare din Edineț a renunțat la internet și la telefonul mobil: motivele ei

Natalia Cebanu, din Edineț, a redus pe cât posibil utilizarea internetului, a telefonului și a gadgeturilor. Natalia asigură că se simte mai liberă și mai fericită atunci când renunță la internet și la comunicarea mobilă. În opinia ei, gadgeturile sunt periculoase și pot înrăutăți viața oamenilor și chiar îi pot îmbolnăvi sau pot duce la o cădere nervoasă. Natalia a explicat în detaliu poziția ei pentru „SP", cum a ajuns la această decizie și cum s-a schimbat viața ei de când a renunțat la calculator și la telefon.

„Calculatorul a adus discordie în relația mea cu familia"

— Doar să nu mă considerați o nebună urban și vreau să clarific lucrurile. De fapt, nu cred că televizorul, internetul și gadgeturile sunt un lucru rău. Sunt perfect conștientă că sunt foarte necesare și utile în realitățile de astăzi, dar după ce am analizat viața mea dinainte de telefonul mobil și internet și am comparat-o cu viața mea pe net, am făcut personal alegerea de a renunța la toate acestea și la beneficiile conexe ale civilizației în afara serviciului.

Întotdeauna am încercat să fiu liberă. Liberă în alegerile mele, în relații, în finanțe, în familie și în prietenii. Și am prețuit foarte mult dreptul omului de a fi eu însumi și de a nu depinde de circumstanțele și opiniile altora. Dar, din păcate, s-a dovedit că beneficiile civilizației moderne m-au privat, pe mine și pe mulți dintre cunoscuții mei, de o parte din libertate și ne-au făcut dependenți de circumstanțe, de oameni, de timp și de influența altora.

Când computerul s-a instalat în apartamentul meu în 2009, la vremea respectivă am crezut că dependența de internet și de calculatoare afectează mai ales adolescenții sau jucătorii de noroc, iar eu, ca persoană autonomă și liberă, pot regla impactul gadgeturilor în viața mea. La acea vreme nu aveam un loc de muncă în profesia mea, așa că am lucrat temporar ca vânzătoare într-un magazin. Veneam acasă de la serviciu, îmi hrăneam familia cu cina și mă așezam la monitor, bucurându-mă de ocazia de a-mi odihni picioarele obosite de peste zi și, după cum mi se părea, de a-mi odihni mintea. Cum ajungeam târziu, era rândul meu să navighez ultima pe internet și nimeni nu controla cât timp stăteam pe internet: soțul și fiica mea dormeau deja.

La început, mi-a plăcut foarte mult să navighez pe internet. Am găsit pe el lucruri la care nu puteam ajunge geografic, emoțional sau spiritual din Moldova. Mă uitam la poze, făceam excursii online, de exemplu, la Roma sau în Egipt: mă uitam la poze, citeam despre locuri de interes. Mi-am pus căști și am ascultat muzică sau am urmărit povești care mă interesau. Dar, cu timpul, am observat că atitudinea mea față de posibilitățile internetului s-a schimbat și tot mai des am început să mă împotmolesc în rețelele de socializare și în fluxurile de știri, să petrec tot mai mult timp online, să fiu tot mai absorbit, după cum s-a dovedit mai târziu, în știri și povești complet goale, care nu aveau nicio legătură cu sufletul sau intelectul meu, în argumente și dispute ale unor oameni necunoscuți sau necunoscători de tot.

Iar când fiica mea mi-a făcut odată o observație justă că petreceam mult timp fără scop în rețelele de socializare, fără să fac nimic anume: dădeam scroll pe feed, citeam postările prietenilor, mă uitam la poze, imagini și videoclipuri și, mai rău, intram în dialog cu persoane complet necunoscute, încercând să le conving de ceva, să le liniștesc, să le prind la vorbă, am avut o mare ceartă.

Soțul meu a fost de acord cu părerea fiicei mele. A fost o mare ceartă în familie. Mi-am dat seama că timpul petrecut pe calculator mă schimba, pentru că am început să observ lucruri rele despre mine când citeam știrile și navigam pe rețelele de socializare: deveneam din ce în ce mai iritabilă și, ceea ce era mai rău, simțeam presiunea și încercările celor de dincolo de ecran de a-mi manipula opinia. Dar nu am vrut să fiu de acord cu soțul și fiica mea, așa că mi-am apărat dreptul de a comunica online cu cine vreau.

Cu toate acestea, din ce în ce mai des, mă simțeam obosit mental și fizic atunci când stăteam pe internet pentru perioade lungi de timp. În plus, unele dintre problemele mele de sănătate s-au înrăutățit. Când mi-am găsit un loc de muncă de contabil, am început să-mi pierd foarte repede vederea. După ce stăteam câteva ore în fața calculatorului, simțeam din ce în ce mai mult disconfort la nivelul spatelui și al gâtului.

Apoi, într-o zi, mi-am pierdut telefonul mobil. Era un model de gamă medie, și nu cel mai scump, ci un cadou de la fiica mea. În ce șoc am fost, abia îmi amintesc, pentru că în acel obiect la modă sub capac, timp de câțiva ani, îmi adunasem toate lucrurile cele mai prețioase: fotografii, contacte, numere de telefon ale rudelor, apropiaților și prietenilor. Când, în sfârșit, mi-am dat seama că nu-mi mai găsesc telefonul, am tras o linie cu groază: multe dintre lucrurile bune și prețioase din inima mea nu erau stocate în memoria mea sau, în cel mai rău caz, într-un caiet, ci în cineva care îmi găsise sau îmi furase telefonul mobil. Mi-am cumpărat atunci, desigur, un telefon nou, dar nu mi-a adus prea multe bucurii. Îl țineam în atenție și mă emoționam de fiecare dată când dispărea.

De aproximativ un an de zile, Natalia preferă plimbările în aer liber în locul internetului.

,,Am intrat într-o nouă viață fără calculator"

— În urmă cu un an, eu și soțul meu ne-am despărțit, iar eu și fiica mea, hotărând să începem o nouă viață, am decis să renovăm apartamentul și, pentru a fi confortabil pentru toată lumea - noi și constructorii - ne-am mutat în casa pe care bunica mea mi-a lăsat-o pentru o vreme.

Casa se afla într-o zonă privată, nu exista o conexiune la internet și nu fusese niciodată un computer acolo. În primele zile, fiica mea și cu mine, ca niște prizonieri într-o închisoare și complet străini unul de celălalt, am pocnit și am înjurat, fiecare cu nasul pe telefon. A fost deosebit de greu mai ales seara. Nu-mi pot imagina cât de departe ne-ar fi putut duce acest conflict...

Am reușit să ne împăcăm unul cu celălalt din întâmplare: fiica mea este studentă cu jumătate de normă, iar când a venit momentul să învețe pentru o sesiune, era foarte nervoasă că nu avea un calculator, spunându-mi tot timpul că îi este greu să învețe așa. "Am studiat și am dat examene fără internet, măcar să încercăm să uităm de el pentru o vreme. Dacă studiați engleza, luați un manual și învățați limba. Și nu te lăsa distrasă", am mârâit la ea din obișnuință, dar apoi mi-am dat seama că exagerez și i-am cerut doar să aibă răbdare.

Ea, deși frustrată, s-a așezat la cărțile ei, iar seara am ieșit împreună la o plimbare. În timpul plimbării, în tufișurile nu departe de drum, într-o grămadă de gunoaie și zdrențe, am găsit o cățelușă cu pui. Era greu de văzut câți micuți erau acolo: câinele mârâia și nu ne lăsa să ne apropiem, dar chiar și de la distanță puteam vedea că era flămând și avea nevoie de ajutor. Am mers la magazin, am cumpărat pâine și lapte și am făcut o hrănitoare improvizată dintr-o sticlă de plastic (un trecător ne-a ajutat) lângă "cuibul" său.

De atunci, de mai multe ori pe zi, de îndată ce aveam timp liber, veneam să o vizităm pe Lolita noastră (așa cum o numea fiica mea pe proaspăta mamă cu mulți copii) și, ajutând-o, s-a întâmplat cumva să începem să intrăm din ce în ce mai rar pe internet, telefoanele ne clipeau în mână, pentru că mâinile noastre erau ocupate cu alte lucruri.

Curând, Lola noastră a început să ne lase să intrăm în puii ei și am reușit să o mutăm pe ea și pe cățeii ei, și nu erau prea mulți, patru fete și doi câini masculi, în casa bunicii ei, în curtea în care locuiam noi pe atunci. Ea și cei doi căței locuiesc și acum acolo, iar noi, deși ne-am întors în apartamentul nostru, facem cu rândul, sau mai des doar noi doi, să le verificăm și să le dăm de mâncare.

Pentru a nu se certa cu cea mai apropiată și mai dragă persoană, femeia i-a promis fiicei sale să nu pornească inutil calculatorul (îl poți porni doar la serviciu). Fotografie din arhiva familiei Nataliei

Îngrijirea Lolitei și a puiului ei ne-a apropiat și ne-a împăcat.

— Într-o zi, în timp ce ne jucam cu cățeii noștri, eu și fiica mea am vorbit în liniște una cu cealaltă despre ceea ce ne trecea prin minte. Am ajuns la concluzia că internetul ne divizase, începuse să ne împiedice să comunicăm și să ne înțelegem unii pe alții. De asemenea, am fost surprinsă de părerea copilei mele că pierd mult timp nu numai pe internet, ci și în fața televizorului. "Încerci să trăiești o viață diferită, nu a ta, fie pe internet, fie la televizor. Uite câte lucruri interesante sunt în jur, iar să stai întins pe canapea și să te uiți la alți oameni cum trăiesc, cum gătesc și mănâncă tot felul de alimente, cum se vindecă, cum călătoresc, totul este o distracție goală, la care se adaugă lenea și pudibonderia ta. În timp ce tu te uiți la ceea ce se întâmplă pe ecran, doar personajele din filmele și intrigile tale au parte de dramă, triumf, dragoste și călătorii. Vreți să mai aveți toate acestea în viața voastră? Ieșiți în oraș, citiți, invitați-vă prietenii și încercați împreună cu ei să creați o atmosferă și o părtășie de calitate, faceți kebaburi la grătar, spuneți glume și bucurați-vă de compania celorlalți. Dar pentru asta trebuie să te întorci la viața reală", mi-a spus fiica mea la vremea respectivă. M-am gândit la asta și am fost de acord cu ea.

De atunci, am renunțat la televizor și nu am mai aprins calculatorul acasă. Pentru a evita să mă întorc la vechea mea viață, mi-am șters conturile din toate rețelele de socializare. În memoria telefonului meu mobil, care acum este cel mai simplu, cu buton, nu există alt număr decât cel al fiicei mele. Nimeni altcineva nu mă poate suna, nu dau numărul meu nimănui și, chiar dacă cineva mă sună din greșeală, nu răspund la telefon și blochez toate apelurile primite pentru a nu mai fi deranjată.

De aproape 7 luni îmi trăiesc propria viață, fără să depind de gadgeturi, care a inclus evenimente care mă fac fericită: este comunicarea cu fiica mea, o fată matură, atât de dragă și, după cum se pare, drăguță: sunt plimbările și călătoriile noastre împreună, sunt cărți noi. Și cu câțiva prieteni, acum învățăm și am început să putem planifica, să facem aranjamente, să ne întâlnim și să petrecem timp împreună fără gadgeturi sau internet.

Astăzi împărtășesc doar povestea mea personală și în niciun caz nu învăț pe nimeni despre viață și nici nu încurajez pe nimeni să facă ceva. Cititorii să nu mă judece aspru și să rămână așa cum sunt iubiți, apreciați și așteptați acasă și la serviciu.

După ce a renunțat la internet și la comunicațiile mobile, Natalia asigură că se simte mai liberă și mai fericită.

Ce părere aveți despre această soluție? Scrieți în comentarii.

Natalia Taișina

Foto din arhiva personală a Nataliei